logo

Focul lui Sumedru

Focul lui Sumedru

Noaptea dinaintea sărbătorii Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, are o semnificaţie specială în lumea satului românesc. Încă se mai păstrează prin satele din Argeş, Dâmboviţa şI Vâlcea obiceiul de a se aprinde în această noapte focul lui Sâmedru (Sumedru). Tinerii adună vreascuri în cantităţi uriaşe şI se adună în jurul focului, la poveşti, chiar dacă nu mai cunosc cu adevărat semnificaţia ritualului. Înainte vreme însă, acest obicei era mult mai spectaculos. Grămezile de lemne erau aşezate pe un deal, pentru a putea fi văzută văpaia de departe. Focul era aprins seara, formând un rug imens, scânteietor,  în jurul căruia se aduna foarte multă lume. “În mijlocul grămezii de lemne şI al cetinii de brad, se împlânta, pentru a fi incinerată, tulpina unui arbore tăiat din pădure, substitut al zeului fitomorf care moare şI renaşte anual. În jurul rugului funerar întreţinut cu lemne uscate, paie şI spuldării de la meliţatul cânepei, se striga în cor formula consacrată «Hai la focu' lui Sâmedru!»”. ( Ion  Ghinoiu, Comoara satelor, calendar popular). În acest context, femeile împărţeau simbolic covrigi, fructe şI băutură, iar localnicii petreceau în jurul “cadavrului fitomorf” până ce acesta era mistuit de flăcări. Cel mai aşteptat moment era prăbuşirea brădului incinerat, ce semnifica renaşterea simbolică a zeului mort. La plecare, participanţii luau cărbuni aprinşi pe care îi foloseau cu scopul de a fertiliza grădinile şI livezile, pentru a da rod bogat anul viitor.

“Sub focul lui Sumedru se înţelege căldura din iulie şI august sau chiar faptul că se aprinde pământul în această zi. La Sâmedru de Toamnă, se stinge focul aprins în cer la Sâmedru de Iarnă, pentru că arşiţa devine prea mare la Sâmedru de Vară.” ( Antoaneta Olteanu – Calendarele poporului român) “Se face focul lui Sumedru peste care sar copiii, ca să fie sănătoşi tot anul, sau tinerii; cei care reuşesc să sară se vor căsători în decursul anului. Femeile împart seara, la lumina focului, nuci, mere, struguri, prune uscate, uneori chiar vin, pe care le dau copiilor. Când focul e aproape stins, fiecare participant ia câte un tăciune care e aruncat mai apoi în livadă, pentru ca pomii să rodească şI în anul care vine; în unele  regiuni, focul lui Sumedru e făcut chiar în livezi”, aflăm din scrierile lui Tudor Pamfile.

După ce focul era mistuit pe dealuri, întorşi acasă, gospodarii erau cu băgare de seamă, pentru că se spune că în zori puteau primi semne despre cât de grea sau de blândă va fi iarna care bătea la uşă. “Dacă în noaptea lui Sumedru oile se culcă grămadă, în ciopor, va fi iarnă grea; dacă oile dorm răsfirate, se aşteaptă o iarnă blândă. Iarna grea mai este prevestită şI de abundenţa nucilor sau a gutuilor, precum şI de proviziile supradimensionate ale hârciogilor. Dacă la Sâmedru e lună nouă, iarna începe în curând şI se gată iute, iar dacă e lună plină, iarna începe curând şI se gată târziu, va fi iarnă grea. Ciobanii pândesc toată noaptea unde dorm oile şI, dacă dimineaţa se va scula întâi o oaie albă şI va pleca în jos (sud) iarna va fi grea; iar dacă se va scula o oaie neagră şI va pleca în sus, iarna va fi uşoară. (Antoaneta Olteanu – Calendarele poporului român).

Despre Sâmedru (Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir), în lumea satului de odinioară se spunea că ar fi al patrulea Sfânt făcut de Dumnezeu. Sărbătorii i se mai zicea şI ziua soroacelor pentru slujbe şI felurite închirieri încheiate cu şase luni în urmă, la Sângiorz. Învoielile noi aduceau prilejuri de aldămaşuri şI de veselie. 26 octombrie era considerată, aşadar, o zi de bilanţ . “Originea pastorală a obiceiului este dovedită de durata a şase luni a înţelegerilor care se suprapune peste principalul sezon al crescătorilor de animale, văratul, deschis la Sângiorz şI închis la Sâmedru, şI de cunoscuta zicală populară : «La Sângiorz se încaieră câinii/ La Sâmedru se bat stăpânii!» adică primăvara, când se formează turmele, se încaieră câinii, pentru că nu se cunosc, toamna, când se împart oile, se bat stăpânii pentru că nu se respectă contractele încheiate la Sângiorz”, explică etnologul Ion Ghinoiu în volumul “Comoara satelor, calendar popular”.

Dar să nu uităm de sărbătoarea de pe 27 octombrie, conscrată celuilalt Sfânt Dimitrie – Basarabov. În unele tradiţii muscelene se spune că acest sfânt ar fi fratele Sumedrului. Sărbătoarea este numită şI Poitra lui Sumedru sau câinii lui Sumedru, precum şI Filip Şchiopul.  “Praznice cu cinişoară şI poitră sunt: Vinerea Mare, Sf Andrei, Sf. Dumitru şI Sf. Nicolae (Th. Speranţia) “A treia zi a sărbătorii Sf. Dumitru, poate cel mai important moment al sărbătorii, este ţinută în principal ca lupii să nu atace turmele. Cunoscuţi adesea şI sub numele de Câinii Sumedrului , Câinii Sân-Petrului, lupii se conturează şI de această dată drept cele mai temute animale de pradă care impun o serie de interdicţii semnificative. Într-o tradiţie inedită, Câinii Sumedrului apar în postura unor ajutoare neobişnuite, ale fratelui Sfântului Dumitru”. (Antoaneta Olteanu – Calendarele poporului român).

Sursa : Jurnalul.ro

In Portfolios